Era frumoasă

Am văzut-o din întâmplare la metrou. Părea grăbită. Dar o grabă diferită de a celorlalţi. Nu avea nimic din graba de a părea educaţi a unora. Nici din graba celui care este aşteptat. Din contră. Cu fiecare gest părea că spune: „Luaţi-o dumneavoastră înainte, eu nu mai am azi unde să mă grăbesc”. Părea că nu are nevoie de o masă de diplome nedigerate care ar păli în faţa gândurilor ei. Părea că aşteaptă ceva. Cu toţii aşteptăm ceva. Dar ea părea că aşteaptă grăbită.
Purta o fustă lungă de in, dar nicio mască pe faţă. Era aproape de simplitate. Se îndepărtase de greutatea accesoriilor, a fleacurilor şi a capriciilor. Era frumoasă pentru felul în care i se potrivea tăcerea. Era frumoasă pentru că nu aveam să o cunosc vreodată.
Era într-o zi de vara şi eu mă simţeam cam stingher.

ee83abbfeda673ed770e4c4b857391b0

Căutări și regăsiri

Trăim într-o lume ce s-a împărţit de multă vreme între zgomot şi viteză. Şi fără să întrebe această lume ne-a invadat vieţile. Aşa începem căutăm refugii. Ne aranjăm conforturi, plăceri şi recompense. Pornim căutăm un colţ de lume în care am putea trăi o viaţă şi în acea linişte şi singurătate realizăm am pierdut esenţialul. Ne chinuim o viaţă adăugăm frumuseţe unor locuri din care mai apoi să plecăm. Ne petrecem anii de şcoală învăţând vorbim, dar cu toată gramatica şi morfologia din lume încă nu reuşim să exprimăm ceea ce simţim. Cumva am reuşit scriu mai mult în suflet şi mai puţin pe hârtie și de fiecare dată am rămas cu întrebarea: poate o viaţă fie scrisă cu litere?
Unii ar spune da, alţii nu. Eu spun există un moment când tot ce ţiai dori ar fi păstrezi în tine un colţ dintr-un moment. Când cuvintele şi literele ar vrea spună ceva dar nu mai pot. Atunci când nici banii, nici vacanţade cinci stele, nici noua maşină nu ne fac ne regăsim. Ci doar un om care te face te laşi de tine. Acel om pentru care am uita şi de bani, şi de vacanţe și de tot mai puţin de un nou “noi”.

FB_IMG_1455204575422

Lecția zilei

Azi am înţeles pentru a mia oară că uneori cuvintele trebuie să nu mai vorbească şi doar să asculte.
Am înţeles pentru a mia oară că îmi pot simţi întreagă viaţă într-un singur moment. Momentul pe care îl simt şi care simt că îmi aparţine. Un moment în care mă fâstâcesc și mă roşesc chiar dacă te țin de mână. Îmi întorc privirea în altă parte, pentru că nu este nevoie să te privesc că să ştiu deja că eşti în jurul meu. Te privesc mai bine cu mâinile.

16402588_10154561558513369_3346867699422906763_o

Despre ea

Am făcut cunoştinţă cu ea la o vârstă cu soare infinit, ocean şi nopţi cu stele.
Dar am cunoscut-o într-o perioadă cu ploi, frunze şi nopţi din ce în ce mai lungi. Ploile s-au transformat încet, încet în zăpadă şi mă ardeau gândurile de nelinişte că va fi un mâine în care va ninge iarăşi, iar eu nu voi şti ce să fac fără ea.

Am simţit-o în primul rând apropiată firii mele. Cu ea mi-am scris iubirile, revoltele, temerile şi obsesiile. Am blamat timpul, oamenii, vremurile şi vremea, distanţa, banii și joburile. Cu ea m-am amăgit că putem schimba lumea dar tot ce am reuşit a fost să fim martore tăcute ale transformărilor noastre din temelii.
Şi îmi tăia răsuflarea când îşi întindea braţele spre mine şi mă găsea atunci când nici eu nu mă mai găseam. Şi mă învăţa drumul înapoi spre mine, pentru ca mai târziu să mă lase singură acolo. Pe ea am învățat să o privesc în loc să o văd, și să o ascult în loc să o aud. În faţa ei am vorbit fără teamă. M-a acceptat când prea visătoare, când pesimistă, prea corectă sau imorală, fericită, pustie, săracă sau tristă.

Acum ştiu că este la distanţă. Mai exact la capătul a 10 cifre amestecate – şi este ceva în vocea ei care mă linişteşte și acum ca și atunci. Chiar şi atunci când o sun cu scopul precis de a plânge, cumva uit să fac asta. Şi nu, nu pentru că este un om dincolo de care se întâmplă minuni. Ci pentru că ea mi-a oferit sentimentul de „întotdeauna”.

Pe ea am ales-o să fie familia mea.

FB_IMG_1461617970540

Un cerc în linie dreaptă

Ne dorim facem sporturi extreme. mergem la festivaluri cu muzică bună şi energii pozitive. pierdem o zi, două, trei sau o viaţă plimbându-ne pe nisipul din Vamă. ne luăm un rucsac cu haine şi călătorim. Ne dorim vedem lei –diferiţi de cei pentru care ne sacrificăm visele- în sălbăticie, triburile din Africa sau facem parte dintr-o comunitate de hipioţi, anarhişti şi idealişti.
Păstrăm iluzia mergem într-o linie dreapta spre ceea ce ne dorim, dar ea face parte dintr-un mare cerc; gravităm pe el cu toţi cei care au fost înaintea noastră curajoşii care şi-au uitat propriile vise.
Din fericire se spune doar oamenii normali uită totul e posibil.

12565379_10153811891857731_165564783906343587_n.jpg

Cărți

M-am îndrăgostit pentru că am crescut cu ele. Pentru că m-au ajutat să mă cresc singură.
Pentru că deşi mi-au deschis atâtea drumuri, m-au învăţat să fiu eu drumul spre mine.
Pentru că am tânjit să le citesc. Şi după ce-am citit, să trăiesc. Şi după ce-am trăit, să
scriu. În ele am văzut pentru prima dată vibrând imaginaţia.
Ele m-au ajutat să ies tăcută şi glorioasă din realitate şi mi-au născut inspiraţia.
În ele am citit tot ce am căutat şi nu am găsit la oameni.

Din ele am putut să fur. Nu m-am obosit să ascund
furtul. Am furat şi am sărbătorit.

Pentru că lângă ele m-am simţit în siguranţă şi în pericol. Pentru că m-au primit când am fost nevinovată. Pentru că m-au primit imorală. Pentru că m-au primit cu soare şi ocean.
Ce aș putea să îți spun mai frumos decât „Tu eşti cartea mea”?

a2b584f28ad69d8f1578eb1f439b8612

Încredere

 Încrederea este atunci când într-un oraș oarecare

Într-o noapte oarecare

Ea adoarme în brațele lui purtând doar un tricou alb.

7fee0c5752c5c329690a6c6b14b6daa2

.

 Încrederea este atunci când într-o seară de toamnă,

Pe o stradă îngustă cu un singur sens,
Pe niște trepte oarecare,

Ea îl ține de mână în timp ce privește neputincioasă și pierdută

Cum el pășește pentru prima data în mintea ei.

Și ce formă perfectă au pașii lui!

.

Încrederea este atunci când într-o bucățică mică și colorată de lume,

Într-un anotimp oarecare,

Conștienți că timpul este o resursă limitată

Doi oameni decid

simplu

să se plimbe prin parc ținându-se de mână.