3 minute

Aş cere mereu încă trei minute.

Trei minute înainte să mi se dea toată lumea peste cap.
Trei minute în care să-mi văd de gunoiul gândurilor mele.
Trei minute în care să îmi las pe umărul tău drept toate fricile şi nesiguranţa.
Trei minute fără să mă obsedeze tot ceea ce nu aş reuşi să spun în cuvinte vreodată. 
Trei minute în care să ştiu că la orice margine de lume mă aşteaptă omul cu care aş vrea să trăiesc în toate anotimpurile mele.
Trei minute înainte să mă ridic din pat, bucuroasă să mă trezesc la mare.
Trei minute în care să investesc în tăceri nu în cuvinte.

Mai stai trei minute cu mine?

750d975f4073cc65f61eddee48cca03b--charcoal-sketch-charcoal-art

 

 

 

Ea

Era o singură fată

Care locuia pe o stradă oarecare, într-un oraş oarecare, într-o lume oarecare.

Încălţată în tenişi albi cu şireturi murdare,

cu părul împrăştiat şi gânduri nepieptănate.

 

Purta haine prea largi cu buzunare prea mici

în care îi încăpeau doar mâinile

și nu îi rămânea niciun spaţiu ca să îşi pună visele, liniştea şi fricile.

Aşa că le purta mereu în suflet.
Din ea fugise orice formă de artă,

se recita ca pe cea mai tristă şi proastă poezie.

Construia zilnic poduri că să ajungă la ea însăşi

și pleca înotând înapoi

atunci când vedea că propriul ei suflet nu o mai încape.
Poate nişte buzunare puţin mai mari

ar fi eliberat-o de gunoiul din suflet.

Notă

M-am hotărât să trăiesc pentru lucrurile mici.
Pentru nopțile în care mă trezesc pentru că îmi cade brusc un ghem de gânduri pe suflet.
Pentru momentele în care sunt toată numai ‘eu’ și pentru zilele, lunile și anii în care nici eu nu știu cine sunt.
Pentru zilele în care înțeleg orice și pentru cele în care lumea nu mă mai încape. Când îmi este frică de alegere, de schimbare și să nu mă irosesc. Când îmi este frică de cei mai iubiți oameni.
Acei oameni care par formați din toate lucrurile mele preferate la un loc. Din diminețile de iarnă în care afli că noaptea a nins și cele de vară în care te trezești și ești la mare. Din luminițe de Crăciun, căni de ciocolată caldă, tiramisu și galben. Din strângeri de mână și încă cinci minute de somn dimineața.
M-am hotărât inconștient, instinctiv și neforțat să le numesc viață.

14650544_1000901570056623_3255523723803756717_n

Am crezut…

Mi s-a spus să nu cred în lucruri ideale, pentru că viaţă nu este perfectă şi nu o să am timp să mai trăiesc. Mi-au spus că iubirile nu cresc. De asta când a apărut am crezut că nu o să reuşesc să o păstrez.

Am crezut că se va topi o dată cu iarna. Că nu va rătăci cu mine prin mine când eu mă pierd de mine însămi.
Că nu o să mă vrea fără pantofi cu toc și fără fond de ten. În tenişi albi, cu şireturi murdare şi miros de praf de la cât am bătut drumurile prin mine.
Cu faţa mea obosită. Sau nedormită cu părul neîndreptat.

Atunci când sunt ca un ceas cu acele stricate şi nu sunt de niciun ajutor. Când încurc.
Atunci când par de neînţeles, ca un puzzle ce nu poate fi rezolvat pentru că îi lipsesc piese.
Atunci când îi zâmbesc dezordonat, cu părul împrăştiat şi ganduri nepieptănate. În bluzele mele cu o mărime mai mare. Fără rimel.

Atunci când nu reuşesc să aprind din prima o brichetă.

Sau atunci când mă paralizează că nu înţeleg nimic din ce-i în jur.
Când simt că lumea nu mă mai încape. Când nu pot să mă accept şi asta mă deprimă.
Atunci când mă privesc ca pe cel mai trist şi prost tablou. Când cred ca a fugit din mine orice urmă de artă.
Când fac curat în mizeria din mintea mea şi arunc tot gunoiul gândurilor mele de nimic.

Sau când sunt doar un om bolnav și corpul nu mă mai ascultă. Când îmi amintește că nu sunt din porțelan și că pot să cad fără să mă sparg.

Când îmi este frică de oameni și nu reușesc să am încredere în nimeni […]

FB_IMG_1455204575422

Unde ne rătăcim

Te-am întrebat ce îţi mai aduci aminte despre tine.
La început miai spus viaţa ta a fost o iarnă. O iarnă întreagă acoperită de ninsori, în care zilele aveau doar după-amiezi, iar oamenii erau prăfuiţi, tăcuţi şi uitaţi. Cumva aveai tot dreptul fii trist atunci când chiar tu teai uitat în sufletul tău şi teai întrebat când s-a aşternut atâta praf peste el.

fi vrut te scot din tine. îţi arăt zilele au şi dimineţi. trăieşti şi ziua, şi noaptea şi dimineaţa. Dar nu te grăbeşti așa cum fac mulți; te fi învăţat mergi puţin mai încet. Nu trăim într-o lume trasată cu rigla, de asta viaţa nu este mereu dreaptă și de multe ori ne dezechilibrăm. De asta ți-aș fi spus că este mai bine să mă ții strâns de mână.

Dar lângă tine timpul a devenit doar o stare ce şi-a pierdut durata. Şi tot ceea ce am reuşit fac a fost rătăcesc uitând cum mai întorc spre mine.

946b405117cb2171d3112f9f227ad0ba

Era frumoasă

Am văzut-o din întâmplare la metrou. Părea grăbită. Dar o grabă diferită de a celorlalţi. Nu avea nimic din graba de a părea educaţi a unora. Nici din graba celui care este aşteptat. Din contră. Cu fiecare gest părea că spune: „Luaţi-o dumneavoastră înainte, eu nu mai am azi unde să mă grăbesc”. Părea că nu are nevoie de o masă de diplome nedigerate care ar păli în faţa gândurilor ei. Părea că aşteaptă ceva. Cu toţii aşteptăm ceva. Dar ea părea că aşteaptă grăbită.
Purta o fustă lungă de in, dar nicio mască pe faţă. Era aproape de simplitate. Se îndepărtase de greutatea accesoriilor, a fleacurilor şi a capriciilor. Era frumoasă pentru felul în care i se potrivea tăcerea. Era frumoasă pentru că nu aveam să o cunosc vreodată.
Era într-o zi de vara şi eu mă simţeam cam stingher.

ee83abbfeda673ed770e4c4b857391b0

Căutări și regăsiri

Trăim într-o lume ce s-a împărţit de multă vreme între zgomot şi viteză. Şi fără să întrebe această lume ne-a invadat vieţile. Aşa începem căutăm refugii. Ne aranjăm conforturi, plăceri şi recompense. Pornim căutăm un colţ de lume în care am putea trăi o viaţă şi în acea linişte şi singurătate realizăm am pierdut esenţialul. Ne chinuim o viaţă adăugăm frumuseţe unor locuri din care mai apoi să plecăm. Ne petrecem anii de şcoală învăţând vorbim, dar cu toată gramatica şi morfologia din lume încă nu reuşim să exprimăm ceea ce simţim. Cumva am reuşit scriu mai mult în suflet şi mai puţin pe hârtie și de fiecare dată am rămas cu întrebarea: poate o viaţă fie scrisă cu litere?
Unii ar spune da, alţii nu. Eu spun există un moment când tot ce ţiai dori ar fi păstrezi în tine un colţ dintr-un moment. Când cuvintele şi literele ar vrea spună ceva dar nu mai pot. Atunci când nici banii, nici vacanţade cinci stele, nici noua maşină nu ne fac ne regăsim. Ci doar un om care te face te laşi de tine. Acel om pentru care am uita şi de bani, şi de vacanţe și de tot mai puţin de un nou “noi”.

FB_IMG_1455204575422