Poveste

Aș fi vrut să vă spun o poveste,
o poveste pe care am trăit-o mai mult în litere și mai puțin cu fapte
o poveste sentimentală pe care o proiectam din când în când
pe un cearșaf cu flori de liliac.
Credeam că o să mă vindec dacă o privesc,
dar toate ideile zburau în dezordine între mine și tine.
Poate ar fi fost mai bine să încerc să o vorbesc,
dar mi se făcea frică de sunetele
prea grave sau prea ascuțite.
Cu multă grijă
mi-am ascuns toată povestea în palme
dar colțurile literelor m-au zgâriat până în vârful degetelor.
Speriată ți-am strâns brusc mâna
ca să nu îmi mai fugă pământul de sub picioare
și pentru prima dată povestea mea
lipsită de orice urmă de artă
a fost spusă.

19397004_1461452697210573_1930243157287765010_n

Anunțuri

Odă degetelor

Cu degetele ne-am prins pentru prima dată de mâini părinţii.
Pe degete am învăţat să socotim mai întâi 2+2, apoi bolile, mizeriile, desfătările şi mulţumirile.
Cu degetele chemăm şi alungăm.
Cu degetele arătăm strâmb.
Pe degete joacă oamenii –din care nu a rămas nicio fărâmă de omenie- oameni.
Cu degetele îi arătăm pe cei bănuiţi de fapte infame.
Cu degetele arătăm vinovaţii.
Cu degetele prindem de mână persoana pe care o vom iubi în fiecare viaţă.
Până în vârful degetelor se simt emoţiile.
Cu degetele mângâiem şi dezmierdăm
În degete stă tandreţea.
Pe degete îi punem promisiunea că o vom iubi la nesfârşit.
Cu degetele formăm şirurile de cifre care ne despart de sunetul unei voci calde.
Pe degete ne punem inele, le decorăm cu metale scumpe şi cu pietre preţioase.
Pe degete numărăm prieteniile verticale şi incontestabile.
Cu degetele primim, simţim şi desluşim.
Cu vârful degetelor atingem apa mării vară după vară.
Cu degetele desenăm pe nisip.
Cu degetele ţinem în mâini cănile din care bem cafea, ceai sau alte licori.
Cu degetele batem în masă ritmic atunci când ne pierdem răbdarea.
Cu degetele schimbăm paginile cărţilor sau foile în viaţă.
Printre degete ne scăpăm clipă de clipă, zi după zi, an după an, vieţile.

Să ne iertaţi că pentru voi nu am scris încă poezii.

0123e51f568a88951fb50c8d805d9c4e.jpg

 

Poze

Nu ştiu cum am reacţionat când m-am privit prima oară.
Când am văzut că sunt ca un ceas cu acele stricate
un cerc imperfect desenat cu cretă albă pe o alee în parc.
Ca o stradă cu un singur sens.
O carte în care au rămas doar paginile impare
o încercare de a scrie poezie cu cifre și teoreme.
Sunt un om cu toane şi nestatornic
cu nopţi nedormite în care s-a trezit pentru ca i-a căzut un ghem de gânduri pe suflet.
Un om slab şi laş
care nu poate oferi niciodată rest
pentru că este un întreg imperfect.

 

Când te-am privit pe tine prima dată tot ce vedeam era prea mult soare.
Ţi-am spus să mă laşi să îţi fac o poză. Ai zâmbit confuz şi încurcat. La ce putea folosi o poză când te puteam privi oricând.
Nu înţelegeai că poate vor fi momente când ne va fi dor de noi cei din trecut.

 

e2b1864e61392c697897047e9d2c2622n

 

3 minute

Aş cere mereu încă trei minute.

Trei minute înainte să mi se dea toată lumea peste cap.
Trei minute în care să-mi văd de gunoiul gândurilor mele.
Trei minute în care să îmi las pe umărul tău drept toate fricile şi nesiguranţa.
Trei minute fără să mă obsedeze tot ceea ce nu aş reuşi să spun în cuvinte vreodată. 
Trei minute în care să ştiu că la orice margine de lume mă aşteaptă omul cu care aş vrea să trăiesc în toate anotimpurile mele.
Trei minute înainte să mă ridic din pat, bucuroasă să mă trezesc la mare.
Trei minute în care să investesc în tăceri nu în cuvinte.

Mai stai trei minute cu mine?

750d975f4073cc65f61eddee48cca03b--charcoal-sketch-charcoal-art

 

 

 

Ea

Era o singură fată

Care locuia pe o stradă oarecare, într-un oraş oarecare, într-o lume oarecare.

Încălţată în tenişi albi cu şireturi murdare,

cu părul împrăştiat şi gânduri nepieptănate.

 

Purta haine prea largi cu buzunare prea mici

în care îi încăpeau doar mâinile

și nu îi rămânea niciun spaţiu ca să îşi pună visele, liniştea şi fricile.

Aşa că le purta mereu în suflet.
Din ea fugise orice formă de artă,

se recita ca pe cea mai tristă şi proastă poezie.

Construia zilnic poduri că să ajungă la ea însăşi

și pleca înotând înapoi

atunci când vedea că propriul ei suflet nu o mai încape.
Poate nişte buzunare puţin mai mari

ar fi eliberat-o de gunoiul din suflet.

Notă

M-am hotărât să trăiesc pentru lucrurile mici.
Pentru nopțile în care mă trezesc pentru că îmi cade brusc un ghem de gânduri pe suflet.
Pentru momentele în care sunt toată numai ‘eu’ și pentru zilele, lunile și anii în care nici eu nu știu cine sunt.
Pentru zilele în care înțeleg orice și pentru cele în care lumea nu mă mai încape. Când îmi este frică de alegere, de schimbare și să nu mă irosesc. Când îmi este frică de cei mai iubiți oameni.
Acei oameni care par formați din toate lucrurile mele preferate la un loc. Din diminețile de iarnă în care afli că noaptea a nins și cele de vară în care te trezești și ești la mare. Din luminițe de Crăciun, căni de ciocolată caldă, tiramisu și galben. Din strângeri de mână și încă cinci minute de somn dimineața.
M-am hotărât inconștient, instinctiv și neforțat să le numesc viață.

14650544_1000901570056623_3255523723803756717_n

Iubeşte-mă

Mi s-a spus să nu cred în lucruri ideale, pentru că viaţă nu este perfectă şi nu o să am timp să mai trăiesc. Mi-au spus că iubirile nu cresc. De asta când a apărut am crezut că nu o să reuşesc să o păstrez.

Am crezut că se va topi o dată cu iarna. Că nu va rătăci cu mine prin mine când eu mă pierd de mine însămi.
Că nu o să mă vrea fără pantofi cu toc și fără fond de ten. În tenişi albi, cu şireturi murdare şi miros de praf de la cât am bătut drumurile prin mine.
Cu faţa mea obosită. Sau nedormită cu părul neîndreptat.

Atunci când sunt ca un ceas cu acele stricate şi nu sunt de niciun ajutor. Când încurc.
Atunci când par de neînţeles, ca un puzzle ce nu poate fi rezolvat pentru că îi lipsesc piese.
Atunci când îi zâmbesc dezordonat, cu părul împrăştiat şi ganduri nepieptănate. În bluzele mele cu o mărime mai mare. Fără rimel.

Atunci când nu reuşesc să aprind din prima o brichetă.

Sau atunci când mă paralizează că nu înţeleg nimic din ce-i în jur.
Când simt că lumea nu mă mai încape. Când nu pot să mă accept şi asta mă deprimă.
Atunci când mă privesc ca pe cel mai trist şi prost tablou. Când cred ca a fugit din mine orice urmă de artă.
Când fac curat în mizeria din mintea mea şi arunc tot gunoiul gândurilor mele de nimic.

Sau când sunt doar un om bolnav și corpul nu mă mai ascultă. Când îmi amintește că nu sunt din porțelan și că pot să cad fără să mă sparg.

Când îmi este frică de oameni și nu reușesc să am încredere în nimeni […]

c42a7df8aa7b9547442eb20801e913b1