Lecția zilei

Azi am înţeles pentru a mia oară că uneori cuvintele trebuie să nu mai vorbească şi doar să asculte.
Am înţeles pentru a mia oară că îmi pot simţi întreagă viaţă într-un singur moment. Momentul pe care îl simt şi care simt că îmi aparţine. Un moment în care mă fâstâcesc și mă roşesc chiar dacă te țin de mână. Îmi întorc privirea în altă parte, pentru că nu este nevoie să te privesc că să ştiu deja că eşti în jurul meu. Te privesc mai bine cu mâinile.

16402588_10154561558513369_3346867699422906763_o

Despre ea

Am făcut cunoştinţă cu ea la o vârstă cu soare infinit, ocean şi nopţi cu stele.
Dar am cunoscut-o într-o perioadă cu ploi, frunze şi nopţi din ce în ce mai lungi. Ploile s-au transformat încet, încet în zăpadă şi mă ardeau gândurile de nelinişte că va fi un mâine în care va ninge iarăşi, iar eu nu voi şti ce să fac fără ea.

Am simţit-o în primul rând apropiată firii mele. Cu ea mi-am scris iubirile, revoltele, temerile şi obsesiile. Am blamat timpul, oamenii, vremurile şi vremea, distanţa, banii și joburile. Cu ea m-am amăgit că putem schimba lumea dar tot ce am reuşit a fost să fim martore tăcute ale transformărilor noastre din temelii.
Şi îmi tăia răsuflarea când îşi întindea braţele spre mine şi mă găsea atunci când nici eu nu mă mai găseam. Şi mă învăţa drumul înapoi spre mine, pentru ca mai târziu să mă lase singură acolo. Pe ea am învățat să o privesc în loc să o văd, și să o ascult în loc să o aud. În faţa ei am vorbit fără teamă. M-a acceptat când prea visătoare, când pesimistă, prea corectă sau imorală, fericită, pustie, săracă sau tristă.

Acum ştiu că este la distanţă. Mai exact la capătul a 10 cifre amestecate – şi este ceva în vocea ei care mă linişteşte și acum ca și atunci. Chiar şi atunci când o sun cu scopul precis de a plânge, cumva uit să fac asta. Şi nu, nu pentru că este un om dincolo de care se întâmplă minuni. Ci pentru că ea mi-a oferit sentimentul de „întotdeauna”.

Pe ea am ales-o să fie familia mea.

FB_IMG_1461617970540

Un cerc în linie dreaptă

Ne dorim facem sporturi extreme. mergem la festivaluri cu muzică bună şi energii pozitive. pierdem o zi, două, trei sau o viaţă plimbându-ne pe nisipul din Vamă. ne luăm un rucsac cu haine şi călătorim. Ne dorim vedem lei –diferiţi de cei pentru care ne sacrificăm visele- în sălbăticie, triburile din Africa sau facem parte dintr-o comunitate de hipioţi, anarhişti şi idealişti.
Păstrăm iluzia mergem într-o linie dreapta spre ceea ce ne dorim, dar ea face parte dintr-un mare cerc; gravităm pe el cu toţi cei care au fost înaintea noastră curajoşii care şi-au uitat propriile vise.
Din fericire se spune doar oamenii normali uită totul e posibil.

12565379_10153811891857731_165564783906343587_n.jpg

Cărți

M-am îndrăgostit pentru că am crescut cu ele. Pentru că m-au ajutat să mă cresc singură.
Pentru că deşi mi-au deschis atâtea drumuri, m-au învăţat să fiu eu drumul spre mine.
Pentru că am tânjit să le citesc. Şi după ce-am citit, să trăiesc. Şi după ce-am trăit, să
scriu. În ele am văzut pentru prima dată vibrând imaginaţia.
Ele m-au ajutat să ies tăcută şi glorioasă din realitate şi mi-au născut inspiraţia.
În ele am citit tot ce am căutat şi nu am găsit la oameni.

Din ele am putut să fur. Nu m-am obosit să ascund
furtul. Am furat şi am sărbătorit.

Pentru că lângă ele m-am simţit în siguranţă şi în pericol. Pentru că m-au primit când am fost nevinovată. Pentru că m-au primit imorală. Pentru că m-au primit cu soare şi ocean.
Ce aș putea să îți spun mai frumos decât „Tu eşti cartea mea”?

a2b584f28ad69d8f1578eb1f439b8612

Încredere

 Încrederea este atunci când într-un oraș oarecare

Într-o noapte oarecare

Ea adoarme în brațele lui purtând doar un tricou alb.

7fee0c5752c5c329690a6c6b14b6daa2

.

 Încrederea este atunci când într-o seară de toamnă,

Pe o stradă îngustă cu un singur sens,
Pe niște trepte oarecare,

Ea îl ține de mână în timp ce privește neputincioasă și pierdută

Cum el pășește pentru prima data în mintea ei.

Și ce formă perfectă au pașii lui!

.

Încrederea este atunci când într-o bucățică mică și colorată de lume,

Într-un anotimp oarecare,

Conștienți că timpul este o resursă limitată

Doi oameni decid

simplu

să se plimbe prin parc ținându-se de mână.

Timp

 Am încetat de multă vreme să văd diminețile că fiind noi începuturi și nopțile ca pe momente de renaștere și de pauză. Trăiesc în MIJLOC deoarece este ”mijlocul” meu și este minunat! Pentru că așa s-au format stele și planete, așa au fost construite orașe și monumente în istoria umanității. Nimic măreț nu s-a întâmplat la început. Minunea a fost undeva la mijloc. Așa am înțeles că nu există „prea devreme” și că singură problemă care ar putea apărea este să nu fie prea târziu.

Spunem că nu avem timp de pierdut. Nu avem timp să mâncăm, să ne odihnim sau să fim bolnavi, nu avem timp să citim ce ne place sau să mergem la festivalul la care ne dorim atât de tare. În schimb avem tot timpul din lume pentru a ne îndeplini visurile. Avem ziua de mâine pentru a ne suna cel mai bun prieten, săptămâna viitoare pentru a ne vizita părinții, următoarea lună pentru a ne apuca să trăim mai sănătos, anul viitor pentru a începe facultatea pe care o dorim, anii viitori pentru a călători și probabil ”viața viitoare” pentru a trăi cu adevărat.

Dar dacă tot timpul din lume dispare…
Mi-aș dori să văd oameni cuprinși de panică și de remușcări, pentru că ei ar fi oamenii grăbiți să trăiască intens, fără regrete, fără prejudecăți, fără teamă. Să văd oameni grăbiți spre îndeplinirea visurilor mici, dar deloc mărunte, nu oameni grăbiți spre locul de muncă. Oameni grăbiți să le strângă mâna și să le mulțumească celor care le locuiesc în suflet, grăbiți să bea acea cafea etern amânată, grăbiți să audă vocea părinților. Oameni grăbiți să își întipărească pe retina imaginile locurilor pe care au vrut dintotdeauna să le viziteze și mai ales oameni care ar spune „te iubesc” fără teama că ar putea fi prea devreme.
Din (ne)fericire încă rămâne timp, mult timp.

4f60bc841ca828850ecb4e55a425a391

Aparențe

Nu știu ce ți s-a spus, dar nu totul este simplu.

Există lucruri complexe, lucruri care nu sunt negre, dar nici albe. Cuvinte care nu sunt concrete sau clare, dar care pot fi înțelese. Cuvinte pentru minte și cuvinte pentru suflet – și dacă mă întrebi pe mine, partea cea mai frumoasă este că cele pentru suflet nu trebuie rostite pentru a fi auzite.
Sentimente care nu vor dura o viață și sentimente care vor dura vieți. Promisiuni făcute care se vor pierde și promisiuni nerostite care rămân. Există gânduri barbare, înveninate de ură și iraționale. Există gânduri binevoitoare, sincere, oneste și calde. Mai există și gânduri.
Că ai fost învățat să împarți totul în două tabere mă face să mă tem pentru tine, cum te temi întotdeauna pentru cei pe care îi iubești. Mă tem că nu vei vedea calea de mijloc privind întotdeauna în dreapta și în stânga. Mă tem că vei aștepta mereu ziua sau noaptea uitând că între ele te mai poți bucura și de apus sau de răsărit.
Să gândești fericire atunci când în jurul tău este doar tristețe, cere putere. Așa că mai lasă-ți puțin timp să visezi înainte să adormi.

fb_img_1441212002330